Ateliere pentru companii

Corp-O’ARTE- practici artistice pentru armonia vieţii profesionale 

Arta este un mijloc de comunicare simbolică necesar şi accesibil oricui, ea exprimă personalitatea, emoţiile şi alte aspecte ale experienţei umane. Gândurile și emoțiile sunt privite ca fiind „încorporate”, expresia corporală, ca şi cea artistică, fiind grăitoare pentru diverse trăiri psihice, inclusiv cele legate de activitatea profesională şi participarea în viaţa organizaţiei.

La atelierele pe care le propunem este bine-venită orice persoană, de orice vârstă, abilitate sau formă fizică. Nu sunt necesare cunoștințe anterioare de desen/ pictură/ dans, nici nu se vor învăța tehnici artistice sau coregrafii prestabilite, nu există imagini urâte sau frumoase ori mişcări corecte sau greşite, participanții fiind încurajați să-și descopere propriul mod unic de expresie şi de mișcare și să reflecteze la el.

În funcţie de necesităţile pe care le vom identifica în urma discuţiilor cu dumneavoastră, vom personaliza ateliere precum:

 

14958389_1420378297980099_487435939_n

  1. Sesiuni individuale sau intervenţii punctuale cu grupuri mici (2-3 persoane)

Dacă unul sau unii membri din echipa dvs. se confruntă cu o temă provocatoare (de pildă, a fost recent promovat dintr-o poziţie tehnică într-una de management, este nou integrat în echipă, se află în conflict
cu unul sau unii din colegi etc), vom crea o intervenţie specifică pentru a susţine procesul de creştere de care are nevoie pentru a valorifica la maxim oportunitatea creată prin respectiva situaţie.

  1. Intervenţii intensive in cadrul teambuilding-urilor

Dacă departamentul sau întreaga dvs. organizaţie se pregăteşte pentru teambuilding, vom fi bucuroase să creăm acele experienţe artistice de grup care vor întruchipa cel mai autentic valorile organizaţionale pe care respectivul teambuilding doreşte să le cultive.

  1. Ateliere saptamanale cu grupuri (în principiu 8-15 persoane)

Pentru starea de bine cotidiană a echipei dvs., ghidăm ateliere cu frecvenţă săptămânală, de durată, chiar la sediul dvs., în care angajaţii pot beneficia de un „fitness emoţional” pe măsura nevoilor prezente.

 Modulele noastre

Pentru temele frecvent întâlnite în mediul corporate, am conceput trei module :

  • Echipa în mișcare

14958604_1420378284646767_410066739_n

Beneficii: dezvoltarea și valorizarea identității individuale și de grup, lucru în echipă, colaborare, eliberarea stresului, cultivarea stării de bine și a plăcerii de a munci.

Echipa dvs. va învăța să se miște şi să creeze împreună în moduri noi, folosind în mod inovator și ludic forma, culoarea, spațiul, postura, gesturile și timpul.

Tematici abordate: dezvoltarea relatiilor interumane, identificarea poziţionării propriei persoane in raport cu ceilalti, selfawareness, identificarea rolurilor în echipa, schimbul de roluri, identificarea problemelor şi a potenţialelor solutii, rezolvarea creativă a problemelor.

 

  • Creșterea creativității

_32

Beneficii: deblocarea resurselor necesare pentru gândirea creativă, abordarea originală și ludică a rezolvării problemelor, sporirea productivității.

Accesul la experiența ludică, atât de adesea neglijat la adulții din societate contemporană, este un factor esențial al stării de bine și al creativității. Idei, procese, probleme sau proiecte din viața reală a organizației dvs. pot fi explorate, individual sau în grup, prin utilizarea artei, a corpului și a mișcării, precum și a unor elemente sugestive de recuzită care să declanșeze procese creative în continuum-ul minte-corp.

Tematici abordate: thinking outside the box – dezvoltarea de perspective noi, stimularea potenţialului fiecarui individ de a-şi accesa resursele interioare şi de a le activa în viaţa profesională, conştientizarea şi gestionarea emoţiilor în viaţa profesională.

  • Eliberarea stresului

1iunie

  Beneficii:  welness, bucuria de a munci, cultivarea unei imagini pozitive asupra propriei persoane în cadrul job-ului.

Tematici posibile: identificarea localizarii stresului in corp, observarea semnificatiilor factorilor stresanti pentru fiercare individ, crearea de imagini mentale care sa permita eliberarea tensiunii și stimularea dorinţei de joacă şi creaţie.

Fiecare modul poate avea 4 ședințe de câte 90 sau 120 de minute, conform diponibilității și necesităților echipei dvs. Numărul de participanți poate varia între 8 și 15 persoane, care să rămână relativ aceleași pe toată durata modulului.

A fost o experiență interesantă deoarece nu am mai experimentat nimic asemănător până acum. Mi-a plăcut  mult să desenez/pictez și am apreciat și că ne-au pus foarte multe și variate obiecte pe care să le folosim.

N

Imi place sa pictez si am fost curios cum e folosita pictura in scop terapeutic. Pe mine ma relaxeaza, ma incarca si ma ajuta sa ma concentrez, e micul meu moment de meditatie intr-un program incarcat. Mi-a placut tema propusa, m-am regasit in ea si rezultatul a fost surprinzator.

Alin P.